Coada-șoricelului în tratamente externe

Coada-soricelului in tratamente externeGrecii din antichitate foloseau coada-șoricelului, acum 3000 de ani, pentru a trata rănile pielii și pentru a opri sângerările. Frunzele erau utilizate și pentru a trata diverse boli digestive, intestinale, pentru a reduce febra, pentru a trata diverse probleme legate de menstruație.

Mestecarea frunzelor proaspete calma durerile de dinți. Amerindienii foloseau coada-șoricelului pentru a trata rănile, sângerările și infecțiile. Medicina chineză indica această plantă pentru capacitatea sa de a echilibra canalele energetice renale, hepatice, splenice, și în general pentru echilibrarea întregului organism.

Substanțele bioactive din Achillea millefolium, incluzând monoterpene, sesquiterpene, flavonoide, derivați ai acidului cafeoilchinici, fenoli, taninuri, alcaloizi glicozidici, determină acțiunile și efcetele acestei plante.

De sute de ani, proprietățile antiinflamatoare își găsesc aplicație în tratarea reumatismului, a pielii inflamate, a rănilor. Ea are și o mare capacitate cicatrizantă ceea ce o determină să ajute la închiderea rapidă a rănilor.

Studii științifice recente au arătat că această plantă are o compoziție bogată în flavonoide cât și în acid clorogenic, un important antioxidant.1 Acestea îi conferă și capacitatea de a vindeca rănile și activitatea citotoxică. Toate acestea pot fi aplicate cu succes în obținerea de produse farmaceutice, cosmetice sau chiar alimentare.

Proprietățile antiinflamatorii date de uleiul esențial din această plantă reduc congestionarea și umflarea rănilor și susțin lupta cu infecțiile bacteriene. În compoziția plantei intră și acid salicilic și taninuri care îi conferă efecte astringente prin care sunt reduse atât hemoragiile interne cât și externe.

Datorită acelorași efecte antiinflamatorii și antiseptice, compresele cu ceai de coada-șoricelului, sunt benefice pentru ochii afectați de infecție sau inflamație, și sunt inflamați și durerosi.

Deoarece coada-șoricelului este larg răspândită și ușor de recunoscut, ea este planta ideală pentru vânători, ciobani sau excursioniști. Dacă aveți o durere de dinți, mestecați câteva frunze, care vă vor calma. Dacă aveți o migrenă rebelă, frecați câteva frunze proaspete pe tâmple și durerea va dispărea ca prin minune. Dacă vă înțeapă insectele sau vi s-a iritat pielea de la urzici, folosiți aceleași frunze de coada-șoricelului.

Coada-șoricelului este deosbit de eficientă și în tratarea vânătăilor și a durerii cauzate de inflamații în cazul loviturilor. Deoarece întărește vasele de sânge, coada-șoricelului este potrivită și în tratarea varicelor.

Cataplasmele cu ceai de coada-șoricelului sunt de un real prim ajutor în cazul rănilor și tăieturilor adânci. Se reduc astfel foarte mult cicatricile.

După o extracție dentară este benefică clătirea gurii cu infuzie din coada-șoricelului, atât pentru oprirea eventualelor sângerări cât și pentru cicatrizare și prevenirea infectării.

În concluzie, în tratamentele externe, coada-șoricelului este indicată pentru tratarea lacerațiilor, vânătăilor, loviturilor vechi nevindecate, rănilor, sângerări nazale, eczema, psoriasis, înțepături de insecte, riduri, piele uscată, îmătrânită, piele palidă, cu circulație periferică proastă, pori închiși.

Băile Sitz cu ceai de coada-șoricelului sunt deosebit de eficiente în tratarea hemoroizilor, în special în cazul celor care sângerează.

Coada-șoricelului își găsește aplicații și în tratamentele cosmetice pentru pielea grasă, pri închiși, acnee. De asemeni, previne apariția cheliei. Multe produse cosmetic, precum măști de față, loțiuni, crème, săpunuri, ceaiuri pentru baie, balsamuri, șampoane, alte produse de baie. Preparatele din coada-șoricelului tratează iritațiile scalpului, mătreața, scalpul și părul gras. Stimulează creșterea părului, previne căderea acestuia și îi dă strălucire.

Coada-șoricelului se folosește în tratamentele externe sub formă de cataplasme, comprese, sau spălături. Băile cu ceai de coada-șoricelului reduc crampele menstruale.

Tot în tratamentele externe se folosește și uleiul esential extras din coada-șoricelului. Bazându-se pe aceleași proprietăți, antiinflamator, antispasmodic, antiallergenic, uleiul se folosește în aromoterapie și în masaj.

Uleiul esențial, de culoare albastru inchis este un puternic antiinflamator și se poate aplica prin masaj (în ulei de măsline sau o cremă de tip balsam) pe piept, în caz de răceală și gripă. Decongestionează, amplifică circulația periferică, scade rapid febra, ușurează respirația.

Cataplasmele cu ceai de coada-șoricelului sau masajul cu ulei esential (amestecat cu alt ulei de masaj) sunt folosite și pentru ameliorarea durerii provocate de artrită și de fracturi.

Ca și în cazul plantei, și uleiul esential se poate folosi pentru oprirea sângerărilor, prevenirea infecțiilor, vindecarea rănilor, prevenirea infecțiilor, dispersarea sângelui congestionat (varice, vânătăi), tratarea echimozelor. Poate fi utilizat prin încorporarea într-un ulei cosmetic sau într-o bază de unguent (vaselina, unt de cacao, unt de shea etc).

Pe bună dreptate, coada-șoricelului poate fi considerate un adevărat ,,paramedic” din natură – acționează rapid și ne acordă ,,primul ajutor” în caz de rănire sau alte accidente. De asta și era atât de apreciată de soldații romani, greci sau mai târziu francezi. Iar acum ar trebui să ne-o reamintim și să o folosim și pentru a trata dar și pentru a preveni. Natura ne oferă, în generozitatea ei, mereu soluții!

Note:

1. Agar OT et al, Comparative Studies on Phenolic Composition, Antioxidant, Wound Healing and Cytotoxic Activities of Selected Achillea L. Species Growing in Turkey, Molecules. 2015 Sep 30;20(10):17976-8000

Vizitati www.HemoStop.ro

Preluarea pentru republicarea completa sau partiala a acestui articol se poate face doar cu acordul scris al societatii Bioelite Green

Comentarii

  • Momentan nu sunt comentarii! Fii primul care adauga un comentariu!
Adaugă comentariu
Folositi aceasta rubrica doar pentru comentarii legate de acest subiect. Daca doriti sa ne contactati pentru alt motiv, click aici.